Author: TabloidVIP
Ioan Diaconu, tatăl artistei Theo Rose, este director al Centrului Cultural Izvoarele, iar în timpul liber antrenează echipele din comuna prahoveană. Barbatul este, pur și simplu, bolnav după fotbal. În Cupa Satelor este prezentă și formația din comuna Izvoarele, unde antrenor este Ioan Diaconu, tatăl cunoscutei cântărețe și actrițe Theo Rose. Bărbatul regretă, însă, că FRF nu acordă atenția care s-ar cuveni acestei competiții. „Ar fi fost minunat ca FRF să investească în Cupa Satelor! Dar, după cum vedeți, jucăm cu veste de acum trei ani, nici mingi nu s-au mai dat. Apa, hrana pentru copii sunt aduse de părinți…
Valentin și Codruța Sanfira, sunt pregătiți pentru a avea un copil? Ce spun cei doi amorezi despre acest pas
Valentin și Codruța Sanfira formează un cuplu de aproape cinci ani, iar luna aceasta au sărbătorit cununia religioasă, alături de cei dragi. Petrecerea a durat până dimineață, iar invitații s-au distrat de minune. După acest moment important, Codruța și Valentin au decolat direct spre Maldive, unde s-au răsfățat cu petale de trandafiri și gustări delicioase. Publicul însă, așteaptă cu nerăbdare ca cei doi interpreți de muzică populară să își mărească familia. Drept urmare, Codruța a făcut dezvăluiri neașteptate despre venirea pe lume a unui copil. Cei doi amorezi nu și-au făcut un plan din acest punct de vedere, însă își…
„Șmecherașul” cu Mercedes, apropiaul celei mai mari „dinastii” din Poliția Română! Relația incredibilă dintre Michelle Antonio Șerban și două legende din rândul autorităților
Michelle Antonio Șerban (22 de ani), „bombardierul” cu Mercedes care a fugit de poliție și jandarmi, nu este deloc străin de problemele cu legea. În urmă cu doi ani, a fost prins cu droguri asupra lui, alături de alți trei amici, unul dintre ei fiind nepotul unui „greu” al Poliției Române. TABLOIDVIP.RO vă prezintă, în exclusivitate, legăturile periculoase care există între fiul cântăreței Roxy Manelista și familia care a condus Poliția Română în ultimele trei decenii. Scene aproape imposibil de imaginat au fost filmate pe 26 octombrie, la o oră de vârf, în jurul orei 19:00. Un şofer inconştient, oprit…
Alin Cocoș, acuzații cum că și-ar fi maltratat nevasta + Monica Orlanda a fugit de acasă
Alin Cocoș, despre care Traian Băsescu spunea că ar fi fost violat în arest, este acuzat că și-a terorizat nevasta… Alin Cocoș, despre care Traian Băsescu spunea că ar fi fost violat în arest, este acuzat că și-a terorizat nevasta până când aceasta a fugit de acasă. Abandonat de tatăl său, Dorin Cocoș, care nu i-a mai alimentat pușculița Surse din anturajul cuplului Alin Cocoș – Monica Orlanda au dezvăluit, în exclusivitate pentru atacpersoana.ro, că, în pofida relației perfecte pe care aceștia o afișează, situația nu ar fi chiar roz. Abandonat de tatăl său, Dorin Cocoș, care nu i-a mai…
Bianca Drăgușanu, reacționează după ce fanele au criticat-o că are buzele prea mari: „Nu v-ați plictisit?”
Pe rețelele de socializare personale, Bianca Drăgușanu a avut o reacție acidă, după ce fanele au criticat-o că are buzele prea mari. Vedeta s-a enervat și le-a comentat acelor femei care s-au luat de ea. Iată ce le-a transmis blondina! La vârsta de 40 de ani, Bianca Drăgușanu are o viață împlinită. Vedeta este foarte activă pe rețelele de socializare personale, iar de fiecare dată când i se întâmplă câte ceva, ea împărtășește cu fanii ei. Acum, blondina a avut o reacție acidă, după ce fanele au criticat-o că are buzele prea mari. Bianca Drăgușanu, reacție acidă, după ce fanele…
Anamaria Prodan este una dintre cele mai mondene apariții din lumea fotbalului. Vedeta, impresară a mai multor fotbaliști români este o persoană extrem de cunoscută atât în România, cât și peste hotare. Viața sexy impresarei s-a ridicat mereu la cel mai înalt nivel, însă, nu a fost tot timpul roz. Trecută prin decesul ambilor părinți, dar și prin două divorțuri, Anamaria își găsește, acum, putertea doar în copiii săi. Câți copii are vedeta, dar și cine sunt ascestia. Anamaria Prodan este, în prezent, singură, după divorțul de Laurențiu Reghecampf. Impresara fotbaliștilor români se bucură de succesul de pe plan profesional,…
Accidentul în care a fost implicat Cristi Călin, “călugărul-amant” nu a fost întâmplător. L-a lovit intenționat pe episcop!?
Cristi Călin, supranumit călugărul-amant, a fost implicat într-un accident rutier în Capitală. El a lovit, din spate, mașina în care se afla Episcopul de Oradea, la intersecția străzilor Polonă cu Mihai Eminescu. A acuzat că a fost șicanat în trafic până la locul incidentului, dar sursele judiciare vin cu o altă variantă. TABLOIDVIP.RO v-o prezintă, în exclusivitate. Călugărul-amant a ”lovit” din nou. Dacă acum o lună detona bomba cu scandalul sexual din politică, în care era implicat deputatul PSD, Aurel Bălășoiu, de data aceasta chiar a lovit la propriu! Un accident rutier a avut loc în Capitală, vineri, după-amiază, iar…
L-a lovit în plin pe Episcopul de Oradea! Călugărul-amant care declanșa scandalul sexual din politică a ”comis-o” grav!
Călugărul-amant e disperat! Tocmai a provocat un accident rutier, în Capitală, în intersecția ”Polonă” cu ”Eminescu”. Cristi Călin, cel care demasca scandalul sexual în care a fost implicat și deputatul PSD Aurel Bălășoiu, conducea mașina personală cu numere de Bacău, iar în intersecție, a lovit un alt autoturism, în care se afla chiar Episcopul de Oradea! TABLOIDVIP.RO are detaliile și vi le oferă, în exclusivitate. Călugărul-amant declanșa ditamai scandalul sexual, în care implicat era, conform spuselor lui, și deputatul PSD, Aurel Bălășoiu (Vezi AICI povestea). Călugărul care făcea dezvăluirile avea să o ”comită” grav la mai puțin de o lună…
Mesajul Paulei Seling postat în mediul online după ce ar fi divorțat de Radu Bucura: ”E tot ce îmi doresc!”
Paula Seling și Radu Bucura, pare, că au ales să meargă pe drumuri separate, după 17 ani petrecuți împreună. La doar trei zile de când vestea a cutremurat showbiz-ul românesc, artista își vede de viață, așa cum ne-a obișnuit. Cel mai recent mesaj, postat pe rețelele de socializare, este plin de însemnătate. Vestea că Paula Seling și Radu Bucura nu mai formează un cuplu a cutremurat lumea mondenă. Cei doi aveau o frumoasă poveste de dragoste, dar, și o reușită colaborare pe plan profesional. Reamintim că Radu îi era soț, dar, și manager. Viața Paulei își urmează cursul firesc. Artista…
Nicole Cherry este una dintre cele mai apreciate și cunoscute artiste de la noi. Aceasta este foarte activă în mediul online și împărtășește mereu cu fanii momente din viața ei. Cântăreața nu se ferește să se arate în fața publicului complet naturală, semn că este tare mândră de felul în care arată. Ei bine, Nicole Cherry s-a afișat pe rețelele de socializare fără pic de machiaj pe față. Cum arată vedeta. Nicole Cherry este o femeie fericită și împlinită din toate punctele de vedere. Aceasta are succes pe plan profesional, iar viața personală este plină de împliniri și momente frumoase.…