Author: TabloidVIP
FOTO PAPARAZZI. Ce a făcut Simona Halep la scurt timp după ce a aflat că a fost acuzată oficial pentru dopaj
Simona Halep a primit, în urmă cu mai puțin de două săptămâni, una dintre cele mai grele lovituri din cariera ei de sportivă. Tenismena, fost lider mondial, a fost acuzată de dopaj cu roxadustat, la US Open 2022, siuație care a luat prin surprindere întreaga lume, dar și pe ea. În anunțul oficial pe care l-a făcut sportiva, pe Instagram, la puțin timp după ce a aflat că asupra ei planează suspiciunea de dopaj, Simona Halep a negat categoric veridicitatea acestei situații, completând că va merge până în pânzele albe pentru a demonstra că este perfect curată. Aceleași declarații și…
Cine este Interlopul care s-a pozat în pat cu Otilia „Bilionera”, probleme mari în pușcărie + A cerut ajutorul judecătorilor
Fostul iubit al Otiliei Brumă – „Bilionera” primește lovitură după lovitură: după ce judecătorii i-au pus sechestru pe casă și i-au respins cererea de a executa pedeapsa în regim semideschis, conducerea ANP a decis să-l arunce într-o pușcărie situată la 120 de kilometri de Capitală. Francisco Gabriel Pascu, alias Franco Kalu, interlopul care răpea oameni și le scotea dinții cu ciocanul apoi se poza romantic, în pat cu Otilia Bilionera, a deschis un nou proces împotriva reprezentanților Administrației Naționale a Penitenciarelor. Motivul: ANP l-a mutat din senin de la Rahova la Penitenciarul Slobozia. Supărat că nu mai are prietenii lângă…
Oana Zăvoranu este însărcinată? Care a fost gestul făcut de vedetă ce i-a băgat pe fani la bănuieli
Miercuri seară, Oana Zăvoranu și-a pus fanii pe gânduri, după ce a postat un mesaj emoționant pe pagina personală de Instagram. După ce l-au citit, mulți dintre internauți au presupus că este însărcinată. Iată care este adevărul, de fapt. În urmă cu o zi, Oana Zăvoranu și-a surprins admiratorii de pe rețelele de socializare, după ce a publicat o fotografie cu ea, iar în dreptul acesteia a scris și un mesaj foarte lung ce făcea referire la faptul că este o zi extrem de importantă pentru ea. Iată de ce Oana Zăvoranu ar putea fi însărcinată Spre sfârșitul povestirii, actrița…
S-a logodit Cristina Pucean cu Bogdan de la Ploiești? Vezi aici fotografia care le-a dat fanilor de bănuit
Cristina Pucean a dat startul multor controverse în momentul în care a postat o imagine neașteptată pe contul său oficial de Instagram. Fanii au început să își pună întrebări serioase cu privire la o posibilă logodnă care ar fi avut loc între ea și Bogdan de la Ploiești. Nu este pentru prima dată când Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean atrag atenția tuturor fanilor pe rețelele de socializare în momentul în care postează o fotografie compromițătoare. De această dată, însă, dansatoarea le-a dat de gândit tuturor în momentul în care le-a arătat cea mai nouă achiziție a sa. Cristina…
Frații Tate, prieteni cu marele actor Steven Seagal. Activitățile pe care le fac cei trei împreună
Andrew și Tristan Tate, interlopii cunoscuți pentru afacerile lor bazate pe videochat, dar, și presupuse fapte de proxenetism, surprind din nou. Cei doi lover boys s-au afișat alături de celebrul actor Steven Seagal, în ipostaze extrem de apropiate. Se pare că cei trei au o legătură foarte strânsă. Joi după-amiază, Tristan Tate, cunoscut și sub numele de ”Talisman”, a publicat o fotografie pe contul personal de Instagram, în care este alături de maestrul în arte marțiale, Steven Seagal. Internauții au rămas surprinși când au văzut cu cine se afișează marele actor, dar, mai ales că frații Tate, patroni de videochat,…
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a leșinat în cursul zilei de joi în închisoare și a fost dusă ulterior de urgență la spital cu o ambulanță. Elena Udrea a leșinat în închisoare. Fostul ministru, dus de urgență la spital Elena Udrea, fost ministru al Turismului, aflată în prezent încarcerată în Penitenciarul de femei Târgșor, a fost transportată, joi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti pentru investigaţii, după ce ar fi leşinat în închisoare, acolo unde se află încarcerată pentru a-şi ispăşi pedeapsa primită în dosarul Gala Bute de șase ani de zile. Ponform datelor comunicate de Serviciul Judeţean de…
Un ofițer de poliție care mușamaliza dosare penale, ale șoferilor prinși beți și fără permise, a primit pedeapsă cu suspendare
Un ofițer de poliție care mușamaliza dosare penale falsificând probe a scăpat de pușcărie, după modelul „Greșeala recunoscută este pe jumătate iertată”. Deși nu se știe câți oameni au murit sau au fost răniți din cauza lui, fiindcă a lăsat pe străzi șoferi bețivi sau fără „carnet”, Valentin Paraschiv, ofițer de poliție judiciară la Poliția Rutieră Olt, a scăpat de pușcărie, pe motiv că a recunoscut faptele. „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției inculpaților: PARASCHIV VALENTIN,…
Ramona de la Clejani, decizie de ultima oră după ce a aflat că este însărcinată: „Soțul meu spune că nu e de acord”
Fiica nerecunoscută a lui Ioniță de la Clejani a dat o veste șocantă, după ce a dezvăluit că este însărcinată. Ramona (31 de ani) a spus că soțul său a convins-o să recurgă la intervenția chirurgicală. Bruneta este dispusă chiar să-i respecte dorința iubitului, pentru a-i face pe plac. Ramona de la Clejani a anunțat recent că este însărcinată și urmează să fie mamă, pentru cea de-a patra oară, având trei fetițe din căsnicia anterioară. Fiica nelegitimă a lui Ioniță de la Clejani și Ady Paris sunt împreună de câțiva ani. De asemenea, cei doi sunt colegi de breaslă și…
Simona Halep, acuzată oficial de dopaj: „Are la dispoziţie 20 de zile să conteste acuzația sau să încheie un acord de recunoaștere”
Paul Ciucur, avocat român din Sport Resolutions, a anunțat că Simona Halep a fost acuzată, oficial, de dopaj. În urma unui control efectuat la US Open 2022, în organismul ex-liderului WTA a fost găsită Roxadustat, o substanță interzisă. Potrivit reprezentantului agenției londoneze de soluționare a litigiilor, Simona Halep are la dispoziție 20 de zile pentru a contesta documentul de acuzare sau a parafa un acord de recunoaștere. „Actul de acuzare de dopaj i-a fost adus la cunoştinţă lui Halep. Faza de investigaţie a luat sfârşit. De acum înainte, Simona Halep are la dispoziţie 20 de zile, fie să conteste actul…
Mircea Badea și Carmen Brumă, nevoiți să se mute de urgență din apartamentul în care locuiau cu fiul lor: “Nu s-a mai putut”
Carmen Brumă (45 de ani) şi Mircea Badea (48 de ani) formează un cuplu solid. Chiar dacă au împreună un băiețel, pe Vlad, în vârstă de 8 ani, cei doi nu au ajuns în fața altarului, până în prezent. Lipsa actului oficial nu i-a împiedicat să își trăiască iubirea și să formeze o familie. Cuplul știe cum să facă față oricăror probleme apărute, deoarece, împreună sunt puternici. Se pare că, prezentatorul TV și partenera sa au fost dați afară din casă, motiv pentru care a fost necesară o mutare urgentă. Carmen Brumă și Mircea Badea câștigă sume impresionante de bani,…