Este mult loc pentru măsuri de eficiență energetică pentru că în prezent Palatul Parlamentului consumă cât un mic oraș, transmite președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu: „Sunt dificultăți dar și oportunități cu această clădire mare: avem spațiu pentru panouri fotovoltaice de exemplu”.
„Senatul își desfășoară activitatea în a doua cea mai mare clădire administrativă din lume, deci avem mult spațiu de încălzit, multe ferestre, multe terase, multe candelabre, multe echipamente. Trebuie să luăm măsuri pentru a eficientiza consumul energetic peste tot. Reducerea risipei generează facturi mai mici. Este o perioadă în care trebuie să fim atenți cu banii. Senatul nu face altceva decât ar face orice om chibzuit care dorește să reducă facturile. Este important ca înainte de a le recomanda oamenilor să reducă risipa de energie, autoritățile publice să dea exemplu”, afirmă Alina Gorghiu.
Ea ține să sublinieze că măsurile de economisire nu sunt obligatorii pentru populație, ci sunt măsuri de solidaritate cu Europa în criza energetică.
„Nu vor exista factori de coerciție (ex: amenzi, pedepse). Nu se face nimic cu forța, nu se vor face întreruperi ale furnizării de energie. Reducerea risipei de energie este doar o recomandare, o încurajare, pe care o face Comisia Europeană și o fac guvernele tuturor statelor membre pentru că toată lumea dorește facturi mai mici. Este mult loc pentru măsuri de eficiență energetică pentru că în prezent Palatul Parlamentului consumă cât un mic oraș. Sunt dificultăți dar și oportunități cu această clădire mare: avem spațiu pentru panouri fotovoltaice de exemplu. O mare parte din investițiile pe care le vom face vor avea efecte permanente de eficiență energetică. Avem o obligație nu doar în iarna aceasta ci față de modul în care consumăm resursele planetei și față de copiii noștri. Să știți, în ultimii ani au mai fost luate măsuri: becurile vechi deja au fost înlocuite cu surse tip led în proporție de 98% ceea ce a dus la o reducere de peste 60% a consumului. Tot ce s-a făcut pentru înlocuirea instalațiilor de aer condiționat, aparatelor frigorifice, televizoarelor – de ani de zile se aduc echipamente din clase energetice cu eficiență sporită”, încheie președintrele interimar al Senatului.