Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de disconfort termic şi caniculă, ce vizează întreaga ţară, în intervalul 10 – 14 iulie.
Potrivit meteorologilor, luni, valul de căldură şi caniculă vor cuprinde Banatul şi Oltenia, iar în zilele următoare se vor extinde şi în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, Transilvania şi Crişana.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 şi 37 de grade. Disconfortul termic se va accentua în special în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
În Bucureşti, în perioada 10 – 14 iulie, temperatura aerului va fi în creştere, iar de marţi vremea va deveni caniculară, disconfortul termic se va accentua şi ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
În general, maximele vor fi de 34 – 37 de grade şi minimele de 18 – 21 de grade. Cerul va fi variabil şi îndeosebi marţi şi vineri după-amiaza vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Cupolă de căldură și praf saharian
Meteorologii vorbesc despre revenirea fenomenului de „cupolă de căldură” peste jumătatea sudică, în centrul și în sud-estul continentului.
Domul de caniculă va fi însoțit și de un transport de praf saharian.
Praful saharian este un fenomen meteorologic care constă în transportul particulelor de praf și nisip provenite din deșertul Sahara, din nordul Africii, spre alte regiuni ale lumii.
Caniculă – ce recomandă medicii
Medicii recomandă vârstnicilor și cardiacilor să evite cât mai mult expunerea la soare. Aceștia recomandă creșterea consumului de apă, între 2 și 4 litri pe zi.
Se recomandă de asemenea purtarea hainelor lejere, de preferat albe sau deschise la culoare, dar și evitarea ieșirii din casă în jurul prânzului. Sunt câteva dintre sfaturile medicilor pentru zilele următoare.
Joi seara, ploile revin în nordul țării, iar vineri vijeliile se mută și în regiunile estice și în centru.